„Prescrie un zâmbet :)” – 16.12.2025

Societatea Studenților în Farmacie București 🥼, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București 🏛️, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, vă invită să vă alăturați marți, 16 decembrie, începând cu ora 19:00, în Biblioteca Facultății de Farmacie, la Concertul de Colinde „Colindă Farmacie! Dăruiește Bucurie!”. 🎻🎄

Momentul artistic va reuni vocile celor 15 coriști, sub îndrumarea dirijorului Scarlat Alexandru și acompaniați de pianistul Bereș Iulian, într-un cadru plin de emoție și spirit sărbătoresc. 💫🎼

Accesul publicului va fi permis începând cu ora 18:00.

Activitatea se va desfășura în cadrul unei noi ediții a proiectului de suflet, „Prescrie un zâmbet! :)”, organizat anul acesta în perioada 2–16 decembrie. Prin acțiuni caritabile menite să aducă lumină și speranță acolo unde este cea mai mare nevoie, cauza susținută în acest an este Asociația „Ana și Copiii”.🎁

Vă așteptăm cu drag să creați alături de noi magia „Prescrie un zâmbet! :)” și să răspândim împreună bucurie în această perioadă a sărbătorilor!


Societatea Studenților în Farmacie București 🥼, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București 🏛️, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, a adus magia sărbătorilor mai aproape de inimile noastre prin Concertul de Colinde al corului „Colindă, Farmacie! Dăruiește Bucurie!”, desfășurat pe 16 decembrie, în Biblioteca Facultății de Farmacie. 🎄🎶

Vocea celor 15 coriști, sub îndrumarea dirijorului Scarlat Alexandru și acompaniați de pianistul Bereș Iulian, a creat un moment plin de emoție, care a reunit studenți, cadre didactice și membri ai comunității academice într-o atmosferă de solidaritate și speranță. ✨

Concertul s-a desfășurat în cadrul evenimentului „Prescrie un zâmbet! :)”, desfășurat în perioada 2–16 decembrie, în cadrul căruia au fost organizate activități caritabile pentru strângerea de fonduri. Sumele obținute urmează să fie donate atât către Asociația „Ana și Copiii”, cât și către studenți ai Facultății de Farmacie, oferind astfel sprijin și bucurie celor care au cea mai mare nevoie. 🎁

Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și au ales să transforme colindele în fapte bune. Vă invităm să rămâneți aproape de noi și să continuăm împreună să dăruim zâmbete. 💫