Disciplina

Biofizica, ”o punte de legătură între biologie și fizică”, este o disciplină studiată de către studenții Facultății de Moașe și Asistență Medicală (FMAM) încă de la înființarea acestei facultăți (2005) în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” (UMF ”Carol Davila”).

Biofizica se predă la toate specializările FMAM, respectiv Moașe, Asistență Medicală, Balneofiziokinetoterapie și Tehnică Dentară, iar la examenul de admitere la FMAM în afara disciplinei obligatorii biologie, studenții pot opta pentru disciplina fizică.

În perioada 2005-2014 activitatea didactică și de cercetare a disciplinei de Biofizică la FMAM a fost asigurată de cadre didactice universitare ale Facultății de Medicină, UMF ”Carol Davila”. De menționat pentru această perioadă, contribuția la dezvoltarea laboratoarelor de cercetare prin câștigarea de granturi pe bază de competiție: Prof. univ. dr. Constanța Ganea, Cercetător Principal I dr. Eva Katona, Prof. univ. dr. Irina Băran.

Începând cu 2014, disciplina de Biofizică de la FMAM este condusă de Conf. univ. dr. Maria-Magdalena Mocanu care a contribuit la dezvoltarea laboratoarelor de cercetare prin participarea la achiziția unui citometru în flux (proiect PN-II-RU-TE-2011-3-0204). Baza materială a disciplinei de Biofizică de la FMAM este comună cu cea de la Facultatea de Medicină, UMF ”Carol Davila”, București.

  • Studiul efectului compușilor naturali împotriva proliferării maligne – linii celulare de cancer mamar, carcinom epidermoid
  • Studiul interacțiunii dintre proteinele ErbB și partenerii acestora în celulele maligne – colaborare cu parteneri din Ungaria
  • Evaluarea activității proteinelor intracelulare implicate în proliferarea și migrarea celulelor maligne (proteinele HSP90, kinazele de adeziune focală) – colaborare cu parteneri din Franța
  • Investigarea rolului anti-agregant al unor nanocompuși în modele celulare pentru boli neurodegenerative – colaborare cu parteneri din Slovacia

Pot fi găsite la următoarea pagină de internet:

Proiecte naționale

  • 2011 – 2014: Programul Resurse Umane, Proiecte de cercetare pentru stimularea constituirii de tinere echipe de cercetare independente, PN-II-RU-TE-2011-3-0204, contract 111/2011, titlu: Efectul polifenolilor în modularea relației dintre proteinele ErbB și ciclul celular în progresia adenocarcinomului mamar și epidermoid. Această cercetare a fost finanțată de un grant al Autorității Naționale de Cercetare Științifică din Romania, CNCS – UEFISCDI, volumul finanțării: 742500 lei. Director de proiect: Conf. univ. dr. Maria-Magdalena Mocanu

Proiecte internationale

  • 2014 – 2015:  Fonduri EU, proiect ITMS 26110230097, titlu: Laborator virtual de fizică inteligentă – PhysNet –Slovacia, volumul finanțării: 4200 EU. Responsabil România: Conf. univ. dr. Maria-Magdalena Mocanu
  • 2013 – 2014: Proiect de cooperarare bilaterală – Slovacia, proiect SK-RO 0016-12, contract 651/2013, titlu : Investigarea proteinelor amiloidogene în relație cu efectul lor citotoxic, volumul finanțării: 14160 lei. Coordonator România: Conf. univ. dr. Maria-Magdalena Mocanu
  • 2011 – 2012: Proiect de cooperarare bilaterală – Slovacia, proiect SK-RO 0012-10, contract 467/2011, titlu: Investigarea agregatelor de tip amiloid utilizând tehnici in vitro și evaluarea efectului acestora asupra viabilității și proliferării celulare, volumul finanțării: 15960 lei. Coordonator România: Conf. univ. dr. Maria-Magdalena Mocanu
  1. Bednarikova Z., Huy P.D.Q., Mocanu M.M., Fedunova D., Li M.S., Gazova Z., Fullerenol C60(OH)16 prevents amyloid fibrillization of Aβ40 – in vitro and in silico approach, Physical Chemistry Chemical Physics, 2016, IF: 4.449 (sc: 2.117), Q1
  2. Mocanu MM, Nagy P, Szöllősi J. Chemoprevention of Breast Cancer by Dietary Polyphenols., Molecules, 2015, IF: 2.416 (sc: 1.381), Q2
  3. M.M. Mocanu, C. Ganea, L. Georgescu, T. Varadi, D. Shrestha, I. Baran, E. Katona, P. Nagy, J. Szöllősi, Epigallocatechin-gallate determines ErbB proteins downregulation, cell death mediated by 67kDa laminin receptor and altered lipid order in mammary and epidermoid carcinoma cells, J. Nat. Prod., 2014, IF: 3.285 (sc: 1.588), Q1
  4. Mocanu MM, Ganea C, Siposova K, Filippi A, Demjen E, Marek J, Bednarikova Z, Antosova A, Baran I, Gazova Z, Polymorphism of HEW lysozyme amyloid fibrils influences the cytotoxicity in LLC-PK1 epithelial kidney cells, International Journal of Biological Macromolecules, 2014, IF: 2.596 (sc: 0.652), Q2
  5. Mocanu MM, Váradi T, Szöllősi J, Nagy P. Comparative analysis of fluorescence resonance energy transfer (FRET) and proximity ligation assay (PLA), Proteomics, 2011 May; 11(10):2063-70. IF: 4.426 (sc: 1.701), Q1
  6. Baran I, Ganea G, Scordino A, Musumeci F, Barresi V, Tudisco S, Privitera S, Grasso R, Condorelli DF, Ursu I, Baran V, Katona E, Mocanu MM, Gulino M, Ungureanu R, Surcel M, Ursaciuc C. ”Effects of menadione, hydrogen peroxide, and quercetin on apoptosis and delayed luminescence of human leukemia Jurkat T-cells”, Cell Biochem Biophys., 2010 Dec; 58(3):169-79. IF: 3.337 (sc: 1.169), Q3
  7. Mocanu M.M., Nissen A., Eckermann K., Khlistunova I., Biernat J., Zhou L., Rune G., Mandelkow E.M., “The potential for beta structure in the repeat domain of Tau protein determines aggregation, synaptic decay, neuronal loss, and co-assembly with endogenous Tau in inducible mouse models of tauopathy”, J Neurosci., 2008 Jan 16; 28(3):737-48. IF: 7.452 (sc: 3.617), Q1
  8. Eckermann K., Mocanu M.M., Khlistunova I., Nissen A., Hofmann A., Zhou L., Rune G., Mandelkow E., Mandelkow E.M., „The beta-Propensity of Tau Determines Aggregation and Synaptic Loss in Inducible Mouse Models of Tauopaty“, JBC, 2007 Oct 26;282(43):31755-65. IF: 5.676 (sc: 2.369), Q1
  9. Goldsbury C., Mocanu M.M., Thies E., Kaether C., Haass C., Keller P., Biernat J., Mandelkow E., Mandelkow E.M., “Inhibition of APP trafficking by tau protein does not increase the generation of amyloid-beta peptides”, Traffic. 2006 Jul;7(7):873-88. IF: 6.612 (sc: 2.187), Q2
  10. M.M. Mocanu, Zs. Fazekas, M. Petras, P. Nagy, Zs.Sebestyen, J. Isola, J. Timar, J. W. Park, G. Vereb, J. Szollosi, “Association of ErbB2, beta1-integrin and lipid rafts on Herceptin (Trastuzumab) resistant and sensitive tumor cells”, Cancer Letters, 2005 IF: 3.049 (sc: 1.529), Q1
TOP