Comunicate de presa

În Centrul Universitar București, în acest an, s-au înscris 3259 de absolvenți ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie, pentru examenul de admitere în rezidențiat. Concursul, organizat de Ministerul

Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București a organizat, în premieră, o competiție sportivă dedicată exclusiv cadrelor didactice universitare, Cupa UMF „Carol Davila” la tenis de câmp .

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti redeschide campania de prevenţie “Asumă-ţi să fii sănătos!” prin organizarea, în premieră, a cursului facultativ de iniţiere în acordarea primului ajutor

Ajunsă la a X-a ediţie, Simularea Examenului de Admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” București va alinia la start aproximativ 4.600 de liceeni, cu 800 mai mulţi

Workshop-uri de Basic Life Support, ziua “Universal Health Coverage”, expoziţie excepţională de carte a editurii universitare „Carol Davila” sau Expoziţia de anatomie artistică a inimii „The perfect heart” sunt doar

În perioada 5 – 7 Aprilie a avut loc la Poiana Brașov cea de-a 40-a Adunare Generală a Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), eveniment la care au

Devenit o tradiție a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, proiectul “Zilele Educaţiei Medicale” , organizat de către Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) va deschide

În perioada 1-7 martie 2019, Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) a fost prezentă la cea de a 68-a Adunare Generală a International Federation of Medical Students’ Associations

În prezent, în domeniul hematologiei, peste 70% din transplanturile efectuate în lume se fac folosind celule stem hematopoietice recoltate din sângele periferic. Rămân ca aproximativ 30% din transplanturile efectuate în

Ediţia „Victor Babeş” reuneşte peste 1.000 de participanţi Inovaţie, Creativitate, Excelenţă. Trei coordonate care marchează şi anul acesta cel mai mare eveniment al cercetării ştiinţifice medicale studenţeşti din România, International

TOP