Cercetările ştiinţifice din domeniul morfologiei normale şi patologice în ţara noastră sunt strâns legate de activitatea catedrelor de specialitate din învăţământul medical superior. Atât anatomia (descriptivă şi topografică) cât şi histologia, embriologia, medicina legală și anatomia patologică s-au născut şi au făcut primii paşi odată cu primele forme de învăţământ medical. Primele date privitoare la anatomia patologică din literatura medicală românească se regăsesc în regulamentul Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti (1832) precum și în actele Societăţii Medicale Ştiinţifice din Bucureşti (1857) sub preşedenţia doctorului Nicolae Kretzulescu.

În ceea ce priveşte anatomia patologică, bazele organizatorice ale dezvoltării acestei discipline au fost puse de dr.Carol Davila, prin înfiinţarea aşezământului anatomic de la Spitalul Colţea, unde au activat anatomo-patologul şi antropologul polonez Izidor Kopernicki şi doctorul Samuel Scheiber. Dr. Kopernicki organizează cadrul în care se desfăşurau cursurile şi lucrările de anatomie patologică astfel: la parterul clădirii existau un amfiteatru cu 50 de locuri şi săli de disecţie cu 10 mese, iar la etajul I exista un muzeu.Disciplina de Anatomie Patologică își desfășoară activitatea în cadrul INCD “Victor Babeș”din 1930, având ca prim titular pe Constantin Bacaloglu.

Cel mai vechi institut științific medical din țara noastră care azi poartă numele fondatorului său, Prof.dr. Victor Babeș, a fost înființat prin Legea nr.1197 publicată în “Monitorul Oficial” nr. 21/28.04.1887. După sosirea lui Victor Babeș la București în luna august a aceluiași an, denumirea așezământului devine Institutul de patologie și bacteriologie, sub care a funcționat apoi sub auspiciile Ministerului Instrucțiunii Publice până la 2 martie 1925, când printr-o nouă lege capătă titlul de Institutul“Dr. Victor Babeș”. Inaugurarea institutului a avut loc în ședința de la 20 noiembrie 1887, când Victor Babeș și-a ținut cursul introductiv despre cauzele bolilor infecțioase. “Institutul Antirabic” din cadrul acestei instituții își începe activitatea în 1888. Institutul antirabic de la București era al treilea din lume, iar introducerea tratamentului antirabic urma la mai puțin de 3 ani de la aplicarea acestuia pe om, la Paris, de Louis Pasteur (6 iulie 1885).

În momentul venirii lui Victor Babeș la București, medicina românească era reprezentată mai ales de elevii școlii medicale înființate de Carol Davila, aceștia făcând față în mod onorabil problemelor de practică medicală curentă, în timp ce activitatea științifică era aproape inexistentă, iar marile progrese obținute de știința medicală mondială nu-și puteau găsi aplicațiile practice în igiena și profilaxia bolilor infecțioase sau a altor afecțiuni cu largi implicații sociale, ca pelagra.

Până la construirea, în 1899, a noului institut pe malul Dâmboviței, Institutul de Patologie și Bacteriologie a funcționat într-o clădire enormă, dar dărăpănată, și anume vechiul palat al Brâncovenilor, un timp și reședința domnească a lui Gheorghe Bibescu Vodă. Se făcuseră cu acel prilej amenajări improvizate în pripă, permițând adăpostirea laboratoarelor, a secției de vaccinare antirabică, a biobazeietc.

Noul institut, care cuprindea în afara laboratoarelor de anatomie patologică, bacteriologie, serologie și chimie, și câteva camere sterile, Institutul Antirabic (cu dispensarul antirabic), un muzeu, biblioteca, 3 săli de lucrări practice de anatomie patologică și bacteriologie pentru studenți și medici, o sală de autopsii, iar în curte o biobază, a funcționat ca atare pe aproape întreaga durată a directoratului lui Victor Babeș.

Victor Babeş a reuşit să creeze din aceste mici începuturi un institut de renume mondial, şi o tradiţie didactică şi de orientare ştiinţifică valabilă şi astăzi. Personalitate enciclopedică și eminent elev al lui Carl von Rokitansky, Rudolf Virchow (”părintele patologiei moderne”) elev și colaborator al lui Pasteur, Cornil, Charcot (la Paris), al lui Koch (la Berlin), al lui Arnold (la Heidelberg) şi Bollinger (la Munchen), precum și al lui Recklinghausen şi Waldeyer (la Strasbourg), Victor Babeș a fost inițial profesor al Facultății de Medicină din Budapesta.

În 1887, prin decret regal, Victor Babeş este chemat de la Budapesta şi numit profesor de patologie experimentală şi bacteriologie, încredinţându-i-se, totodată, şi sarcina de a înfiinţa un institut de patologie şi bacteriologie, lucru concretizat în 1899, iar din 1925 acesta îi va purta numele. Activitatea ştiinţifică a lui Victor Babeş a fost extrem de complexă şi de amplă. A publicat peste 1300 de lucrări, dintre care 25 de monografii, cea mai cunoscută fiind Les bacteries et leur role dans l’etiologie, anatomie et histologie pathologique des maladies infectieuses (în colaborare cu A. V. Cornil – 1885), primul tratat din lume de bacteriologie distins cu premiul Montyon al Academiei Franceze şi care a apărut la Paris în trei ediţii succesive (1885, 1886 şi 1890). În 1881 a descoperit bacilul morvei confirmat în 1883 de Loeffler.A descris pentru prima oară în domeniul patologiei corpusculii rabici în 1889, în citoplasma neuronilor din cornul lui Amon (hipocamp), descoperire confirmată de Aldechi Negri în 1902.A avut de asemena contribuții importante în studiul tuberculozei, pelagrei, holerei, leprei, sifilisului, babesiozelor, a patologiei sistemului nervos ș.a.

Pentru a înţelege mai bine suflul ştiinţific pe care l-a adus Victor Babeş în opera sa formatoare asupra medicinii româneşti, este suficient să-i enumerăm pe elevii şi colaboratorii săi principali: Gh. Marinescu, C. Levaditi, I. Puşcariu, P. Riegler, V. Sian, Gh. Proca, Fr. Rainer, Șt. Gh. Nicolau, M. Manicatide, C. Bacaloglu, A. Theohari, T. Mironescu, Titu Vasiliu, Aurel Babeș ș.a.

După moartea lui Victor Babeş Catedra de Anatomie Patologică a fost suplinită de prof. Gheorghe Proca, până la numirea Prof. C. Bacaloglu (1930); în acest timp, cursurile au fost susţinute de Aurel Babeş (care a pus bazele citopatologiei cervico-vaginale). În perioada interbelică, anatomia patologică se dezvoltă pe linia şcolii lui Victor Babeş, atât sub latura anatomo-clinică, prin C. Bacaloglu și  N. Gh. Lupu, cât şi pe linia citopatologiei experimentale şi a oncologiei, prin Aurel A. Babeş şi Emil Crăciun. După 1949 activitatea didactică și științifică este promovată, pe rând de: Augustin Mureșanu, Grigore Pambuccian, Ștefan I.Niculescu, Constantin Tașcă, Ioan Moraru, Paul Nicolescu, Florin Hălălău și Carmen Ardeleanu.