Conf. univ. | Danciulescu-Miulescu Rucsandra-Elena | titular |
Șef Lucrări | Gherlan Iuliana | titular |
Asist. univ. | Rosca Roxana Irina | titular |
Asist. univ. | Guja Loreta | titular |
Institutul Național de Endocrinologie ”C.I.Parhon”, primul institut de acest tip din lume, a fost înființat în 1946, ca o încununare a primei școli de endocrinologie din lume (ale cărei baze au fost puse în 1933, de dnul Profesor C.I.Parhon) și ca o recunoaștere a unei discipline noi, inovative, de graniță între medicina clinică și cea de cercetare.
La șapte decenii de la înfiinţare, institutul îşi păstrează tinereţea, curiozitatea şi eficienţa specifice unui spirit inovator, fiecare generaţie de specialişti fiind profund marcată de personalităţile care i-au învăţat şi i-au condus paşii spre performanţa: prof. dr. C. I. Parhon, prof. dr. St. M. Milcu, prof. dr. Marcela Pitiş – reprezentând endocrinologia clasică, prof. dr. Mihail Coculescu, prof. dr. Constantin Dumitrache – reprezentând endocrinologia modernă şi elevii lor. Regretatul profesor Mihail Coculescu, un vizionar al timpurilor moderne, a fost Membru al Academiei Romane, Prorector al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” pe relații internaționale (cu rezultate excepționale), a reînființat Revista Acta Endocrinologica (Buc); dnul profesor Constantin Dumitrache a condus generații întregi de tineri specialiști, a fost decan și prorector al aceleiași Universități, director al Institutului Național de Endocrinologie ”C.I.Parhon” și este membru al Academiei de Științe Medicale.
Așa cum afirmă dnul profesor dr. Constantin Dumitrache ”Prin activitatea sa, Institutul Național de Endocrinologie ”C.I.Parhon” continuă tradiția și consolidează prezentul și viitorul!”.
În structura institutului intră mai multe domenii de asistență medicale, majoritatea prezente încă de la înființarea institutului: gușa endemică și complicațiile ei, patologia de corelație a tiroidei, patologia endocrino – metabolică, patologia suprarenală și a metabolismului osos, patologia gonadică și infertilitatea, patologia neuroendocrină și hipofizară, endocrinologia pediatrică, chirurgie endocrină, terapia izotopică.
Activitatea medicală este susținută de laboratoarele de hematologie și biochimie, laboratorul de cercetare și cel de medicină nucleară.
Laboratorul de cercetare este constituit sub forma unor colective de cercetare care desfăşoară activitatea ştiinţifică conform planurilor de cercetare pe termen lung şi mediu adoptate: colectiv biologie moleculară, ritmuri endocrine, colectiv pentru studiul hormonilor polipeptidici şi steroizi, colectiv pentru studiul metabolismului intermediar, colectiv pentru studiul farmacodinamiei tisulare, colectiv pentru studiul psihosomatic al patologiei endocrine, colectiv DEXA, ecografie şi ecodensitometrie, nucleu markeri osoşi, nucleu amine biogene, nucleu genetică endocrină.
În anul 2015 Institutul Național de Endocrinologie “C. I Parhon” a inaugurat ”Laboratorul de cercetări de endocrinologie moleculară, celulară și structurală”, realizat în urma unui proiect structural prin fonduri europene cu o durată de 36 de luni, prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice.
Acest laborator – care deține echipament de cercetare de ultimă generație – va permite cercetătorilor și tinerilor implicați în munca de cercetare să-și implementeze ideile și să colaboreze cu specialiști din țară și din străinătate.
Anual, toate seriile de studenți anul III (cca 275 studenți) ai facultatății de Medicină Dentară din Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” trec pragul Institutului Național de Endocrinologie ”C.I.Parhon”.
Modulul de Endocrinologie este organizat în două părți distincte: cursul și lucrările practice. Pentru eficientizarea activității studențești cursurile de endocrinologie se țin în sediul facultății de medicină dentară, de obicei în amfiteatrul ”C. Burlibasa”. Activitatea practică se desfășoară în cadrul Institutului Național de Endocrinologie ”C.I.Parhon”, la patul bolnavului.
Asistenții universitari reiau datele teoretice ale bolilor endocrine prezentate la curs, cu exemplificare prin cazuri clinice pe care le discută cu studenții, pentru o cât mai bună înțelegere a fiecărei boli în parte.
Patologia endocrină este structurată în afecțiunile hipofizei, ale tiroidei, ale paratiroidei și metabolismului osos, ale glandelor suprarenale și gonadelor; pentru fiecare tip de patologie endocrină se fac trimiteri la afectarea eventuală a dinţilor, cavității orale maxilarelor şi ţesuturilor conexe.
În prezentarea didactică se folosesc scheme adaptate și formule memotehnice.
Activitatea la patul bolnavului reprezintă un bun prilej de familiarizare a studentului de medicina dentară cu medicina generală, într-un concept integrativ al sistemului stomatognat în organism; se explică studenților planul general de anamneză, examen clinic și investigații paraclinice generale și particulare din patologia endocrină, cu accent pe utilitatea testelor dinamice.
Activitatea de cercetare a personalului catedrei s-a concretizat în numeroase articole publicate sau lucrări prezentate la manifestări științifice naționale și internaționale.
PROGRAMA ANALITICA (cursuri)
Noțiuni de endocrinologie generală (1 curs)
Boli hipotalamo-hipofizare: diabet insipid, hipopituitarism juvenil și al adultului, sindromul opto-chiasmatic, tumori hipotalamo-hipofizare, acromegalie, prolactinoame (2 cursuri)
Maladiile glandei tiroide: hipertiroidism, hipotiroidism, tiroidite acute, subacute și cronice, tumori tiroidiene maligne, gușa endemică (3 cursuri)
Bolile glandelor suprarenale (sindrom Cushing, boala Addison). HTA endocrin (feocromocitoame, hiperaldosteronism primar) (2 cursuri)
Metabolismul fosfo-calcic. Hiperparatiroidism primar și hipoparatiroidism (1 curs)
Patologie gonadală (hipogonadism masculin și feminin, juvenil și al adultului; sindrom Turner, sindrom Klinefelter, sindromul ovarelor micropolichistice) (1 curs)
Obezitate endocrină, diabet zaharat tip I și tip II (2 cursuri)
PROGRAMA ANALITICA (lucrări practice)
Lucrări practice: prezentări de cazuri de endocrinologie conform tematicii
Seminarii privind principiul metodelor de dozare și interpretare:
BIBLIOGRAFIE
Ursu, Tiroidologie clinică, Editura Academiei Romane, 2010, 344 pagini.
Horea Ioan Ursu, Manual de Endocrinologie Editura Universitară “Carol Davila”, 2011 (112 pagini), ISBN 978 – 976 – 708 – 552 – 8
Greenspan`s Basic and Clinical Endocrinology, 9th Edition, Garden DG, Shoback D (Eds), 2011