Un robot chirurgical nou, achiziționat din fonduri europene, deschide o nouă etapă pentru unul dintre primele spitale din România care au utilizat chirurgia asistată robotic București, 15 octombrie 2026 Spitalul
Stimați studenți, În anul universitar 2026-2027, procesul de selectare și repartizare a disciplinelor opționale pentru studenții înmatriculați în anii II, V și VI la programele de studii Medicină Limba Română
Luni, 5 octombrie 2026, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a marcat deschiderea oficială a Școlii din spital – UMF „Carol Davila” din București, unitate de învățământ
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București invită comunitatea academică, studenții, medicii rezidenți, doctoranzii, absolvenții și partenerii săi să ia parte la Zilele UMFCD 2026. Evenimentul se desfășoară
Luni, 5 octombrie 2026, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București dă startul unui nou an universitar, într-un moment dedicat întregii comunități academice. Ceremonia oficială de deschidere va
Ne revedem la Congresul UMF „Carol Davila” din București! Înscrierile pentru ediția 2026 sunt deschise! Dragi colegi, Vă invităm să fiți alături de noi la cea de-a XIV-a ediție a
Universitatea de Medicină și Farmacie  „Carol Davila” din București (UMFCD) se află pentru al patrulea an consecutiv în top 1000 mondial al Times Higher Education World University Rankings, unul dintre
Noul proiect SCALE-CVD, finanțat prin programul Horizon Europe, va contribui la accelerarea adoptării unor abordări inovatoare, echitabile și integrate digital pentru prevenția bolilor cardiovasculare în Europa. Fiind principala cauză de
Program de Master – Nutriție și siguranță alimentară Listă rezultate Program Master Nutriție și siguranță alimentară – candidați admiși la forma de finanțare de listă