13 octombrie 2023 Redefinirea misiunii UMF ”Carol Davila” , centrată pe nevoile pacientului Reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” (UMFCD) din București și cei ai Coaliției Organizațiilor Pacienților
Stimați studenți, Vă aducem la cunoștință că în perioada 10.10.2023 – 17.10.2023 studenții anului I, anul universitar 2023-2024, vor avea activă opțiunea de semnare a contractele de studii, în format
Impresionanta Sală de Consiliu a Facultăţii de Medicină a găzduit, în data de 6 Octombrie 2023, orele 13.00, festivitatea de închidere oficială a ,,Zilelor Universităţii”, ,,Zilelor Studenţilor Medicinişti”, ,,Zilelor Bibliotecii
Cu ocazia ,,Zilelor Universităţii”, în Sala de Consiliu a Palatului Facultăţii de Medicină, Rectorul Universităţii, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, a premiat studenţii sportivi care s-au remarcat la Campionatele Universitare
În Palatul Culturii din Ploieşti, a avut loc în data de 02.10.2023, Festivitatea de Deschidere a Anului Universitar 2023-2024 a primei filiale a Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila”
02.10.2023 Publicarea pe site-ul web al UMFCD a listelor de alegatori (de vot) actualizate 17.10.2023 Depunerea candidaturilor pentru funcția de Director Departament Avizarea candidaturilor pentru funcția de Director Departament 18.10.2023
Orice student(ă) integralist(ă) a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, anii II-V, cu rezultate academice deosebite, care nu este beneficiar al altor burse UMFCD, care nu participă
Familia academică a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București s-a reunit din nou pentru un an universitar prodigios. Vă doresc tuturor să aveți succes deplin pe parcursul