În impunătoarea Sală de Consiliu a Facultăţii de Medicină, a avut loc acordarea Burselor ,,Theodor Burghele”, acordate grupelor din Anul I de la fiecare facultate a Universităţii noastre, care au obţinut cele mai bune rezultate în sesiunea din iarnă.
La emoţionanta ceremonie au participat grupele câştigătoare, Decanii Facultăţiilor, Prorectorul pentru probleme studenţeşti, Comisia pentru probleme studenţeşti a Senatului Universitar şi Comisia de acordare a burselor.
Bursele acordate studenţilor meritoşi, în valoare de peste 700 ron/student au constat în cărţi de specialitate de la Editura Universităţii având ca autori membri ai corpului profesoral din Universitate.
La Facultatea de Medicină, grupa cu cele mai bune rezultate a fost grupa 77. Diploma a fost acordată de D-nul Prof. Univ. dr. Silviu Mirel Piţuru, Prorector cu probleme studenţeşti.
Cei mai buni studenţi din sesiunea de iarnă de la Facultatea de Medicină au dorit să imortalizeze această reuşită şi alături de doi dintre profesorii lor, D-na. Prof. Univ. dr. Raluca Papacocea (Directorul General al Universităţii) şi D-nul Prof. univ. dr. Victor Purcărea (Directorul Editurii Universitare).
La Facultatea de Medicină Dentară grupa cu cele mai bune rezultate a fost grupa 5. Diploma a fost acordată de D-na Prof. Univ. Dr. Andreea Didilescu, Decanul Facultăţii.
La Facultatea de Farmacie grupa cu cele mai bune rezultate a fost grupa 3. Diploma a fost acordată de D-na. Prof. Univ. Dr. Doina Drăgănescu, Decanul Facultăţii.
La F.M.A.M. grupa cu cele mai bune rezultate a fost grupa 2. Diploma a fost acordată de D-nul. Prof. Univ. Dr. Victor Strâmbu, Decanul Facultăţii.