Talent, tenacitate, profesionalism. Acestea au fost coordonatele ce au făcut ca, în această lună, ramura sportivă de baschet a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti să se înscrie în Final Four-ul Universitar al României la baschet feminin. O performanţă greu de atins chiar şi pentru cluburi sportive de tradiţie din baschetul 5×5 şi 3×3. Un adevărat Slam dunk “umefist” pentru studentele de la “Carol Davila” care, anul acesta au devenit vicecampioanele României .
Luna aceasta, Campionatele Naţionale Universitare de Baschet Feminin ale României , atât în sală (în formula pe echipe-5×5), cât şi în aer liber (în formula pe echipe 3×3) şi-au desemnat câştigătoarele, poziţionând echipa reprezentativă a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti pe un merituos loc II la baschetul în sală (5×5). Această performanţă este mai mult decât onorantă pentru sportivele UMF “Carol Davila” în contextul în care Universitățile prezente în cadrul etapei finale a Campionatului Național de baschet feminin au fost reprezentate în principal de studente ale facultăților cu profil educație fizică și sport, în componența cărora s-au aflat numeroase jucătoare de Liga Națională din Baschetul Feminin.
Mai exact, în perioada 17 – 19 Mai 2019, în orașul Pitești s-a desfășurat etapa finală a Campionatului Naţional Universitar de Baschet Feminin. La această ediție, echipa de baschet a U.M.F. „Carol Davila”, coordonată de Lect. Univ. Dr. Răchită Carmen a reușit să obțină titlul de Vicecampioană Națională Universitară, medaliata cu argint fiind învinsă în ultimul act al competiţiei de puternica echipă a Universităţii din Piteşti, în a cărei componenţă se regăsesc numeroase jucătoare de Liga Națională din Baschetul Feminin.
„Ne bucurăm mult că am ajuns la această ediție a anului 2019, să jucăm finala Campionatului Național Universitar de Baschet și că am reușit să obținem titlul de vicecampioane naționale universitare, clasându-ne în ierarhia valorilor sportive actuale ale baschetului modern universitar. A fost un parcurs bun al echipei reprezentative de baschet a U.M.F. „Carol Davila” de-a lungul întregului an universitar, care a participat la numeroase turnee de baschet 3×3 și 5×5, organizate de Federația Română de Baschet și Federația Sportului Școlar și Universitar „ a declarat Lect. Univ. Dr. Carmen Răchită.
Aceasta a adăugat că „la acest turneu final, echipa UMF „Carol Davila” a jucat foarte bine și a arătat că poate să lupte până la capăt pe tot parcursul turneului, alături de echipe cu jucătoare consacrate deja în baschetul din România. Studentele mediciniste au dat dovadă pe tot parcursul derulării competiției, de multă ambiție, voință, dăruire, determinare, spirit de echipă, fair-play, demonstrând că printr-o gândire și acționare inteligentă a fazelor de atac și apărare pot avea realizări deosebite, încununate cu rezultate remarcabile, chiar și în fața unei echipe precum UNEFS”.
Echipa reprezentativă a U.M.F. „Carol Davila” a participat alături de cele mai bune universități din țară la cel mai înalt nivel competițional baschetbalistic (Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, Universitatea Pitești, Universitatea Politehnica, Universitatea Transilvania din Brașov), care s-a derulat în vederea calificării la Jocurile Europene Universitare, ce se vor desfășura la Poznan, Polonia, în perioada 20-27 iulie 2019. Competiţia s-a desfăşurat în Sala Polivalentă a Universității din Pitești, timp de trei zile, iar în ultima zi au avut loc finalele turneului Campionatului Național Universitar. Baschetbalistele U.M.F. „Carol Davila” s-au calificat în finala mare a turneului, după ce au învins puternica și experimentata echipă a Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, cu scorul de 71-65. În ultimul act însă, a întâlnit echipa Universităţii din Piteşti care a avut în componența sa jucătoare din Liga Națională de Baschet.
Componentele echipei de baschet ale U.M.F. „Carol Davila” – Vicecampioane Naționale Universitare sunt studente ale facultăților de medicină, medicină militară, medicină dentară și farmacie, anii I-V, reprezentate de: Andreea Crețu, Alina Bumbăcaru, Iuliana Simeanu, Ariana Vâlcu, Ilinca Enea, Ene Bianca, Morlovea Claudia, Procopie Cătălina, Ghineț Daniela, Negreanu Andreea. Studenta Andreea Crețu de la facultatea de Medicină a fost aleasă printre cele mai bune 5 jucătoare ale turneului (Best Five). Universitatea din Pitești a obținut medalia de aur și va reprezenta România în cadrul European Universities Games 2019, la Poznan, Polonia.