Ajunsă la a X-a ediţie, Simularea Examenului de Admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” București va alinia la start aproximativ 4.600 de liceeni, cu 800 mai mulţi faţă de ediţia din 2018 dintre care, 3.000 vor intra în concurs sâmbătă, 18 Mai 2019, iar pe 25 Mai, alţi 1.600 de participanţi vor susţine examenul de testare a cunoştinţelor în vederea admiterii în cea mai titrată Universitate de Medicină din România.
Un număr record, de 3.000 de liceeni din clasele a XI-a și a XII-a, cu 300 mai mulți față de ediția anterioară, s-au înscris la Simularea Examenului de Admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, pentru domeniul Medicină, concurs programat în data de 18 mai 2019, în timp ce pentru domeniile Medicină Dentară şi Farmacie s-au înscris 1.175 , respectiv 400 de liceeni, aceştia urmând să susţină testarea cunoştinţelor în data de 25 Mai 2019. Înscrierilor au avut loc în perioada 4 martie-19 aprilie, iar taxa de participare a fost de 80 de lei.
Pentru a face față unui număr atât de mare de participanți, în vederea susţinerii simulării examenului de admitere la Medicină, organizatorii vor pune la dispoziția celor 3.000 de concurenţi, 48 de săli de examen ( 25 – Palatul Facultății de Medicină, 2 – Spitalul Universitar de Urgență București, 3 – Institutul Național de Sănătate Publică, 10 – Facultatea de Farmacie, 7 – Academia de Studii Economice București, clădirea Virgil Madgearu, 2- Academia de Studii Economice București, clădirea Ion Angelescu). Intrarea în sălile de examen va fi permisă până la ora 10, pentru ca la ora 10:30 să se afişeze subiectele de concurs.
“Din punctul de vedere, al unui fost participant la simulare, actual student în anul IV și coordonator al simulării din acest an, consider că este important înainte de toate să creem o atmosferă cat mai apropiată de realitatea examenului de admitere. Simularea va cuprinde subiecte de dificultate medie, realizate cu sprijinul cadrelor universitare ale UMFCD, pentru a-i ajuta pe liceeni să își testeze cunoștințele acumulate și să aibă timp să aprofundeze materia, în așa fel încat la examenul final din vară aceștia să fie mulțumiți de rezultatele lor. Tot prin ochii lor privind, știm că este important să le oferim și o mica parte din tot ceea ce îi așteaptă atunci cand vor deveni studenți, fapt pentru care am gandit acest targ de proiecte și prezentare a vieții de student la medicină. Vor înțelege astfel că oricat de greu ar fi examenul de admitere, el este doar începutul unei etape grele, dar frumoasă din viața lor” a declarat Adrian Păun, coordonator al Simulării Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină Generală, ediția 2019.
Întreg procesul de înscriere de pe site-ul Societății Studenților în Medicină din București și de pe platforma UMFCD a fost atent supravegheat și coordonat de o echipă de 30 de studenți la medicină. În ziua desfășurării Simulării – Ediţia a X- a , organizatorii pregătesc un proiect special- “UMF Survival Fair” ce este gândit să vină în sprijinul tuturor elevilor care doresc să descopere mai mult din viață de student la medicină, oportunitățile pe care le pot avea, multitudinea de proiecte în care se pot implica pentru a se dezvolta, atât în plan personal, cât şi profesional şi vor beneficia la final de un tur ghidat al Palatului Facutății de Medicină pentru cunoașterea istoriei acestuia.