COMUNICAT DE PRESĂ: Dezvoltarea cercetării genomice în România (ROGEN)

Proiect de 85 mil. euro pentru dezvoltarea cercetării genomice românești

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, în calitate de lider, alături de alți 19 parteneri, anunță demararea celui mai mare proiect de dezvoltare a cercetării genomice în România (ROGEN).

Acest proiect, cu acoperire națională, care are ca principal obiectiv implementarea de soluții de cercetare în domeniul genomică, se va derula pe o perioadă de 60 de luni și are un buget 85 de milioane de euro, principalele surse de finanțare provenind din Fondul European de Dezvoltare Regională ( cca 51%), Bugetul de Stat (cca 49%) și din mediul privat (IMM-0,1%).

Acest amplu proiect reprezintă un pas important pentru progresul medicinei și cercetării medicale în România și sunt convins că acest consorțiu format din 20 de entități de elită românești, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București având calitatea de lider, va reuși să obțină o nouă performanță în medicina românească, cu precădere în domeniul genomicii, iar prin transferul cu succes al rezultatelor obținute în cadrul ROGEN să putem optimiza sistemul de sănătate românesc prin îmbunătățirea calității serviciilor medicale în patologii precum cancer, boli infecțioase, boli rare, patologii cardiovasculare și neurologice” a declarat Rectorul UMF ”Carol Davila” din București, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.

Proiectul ROGEN reflectă cum finanțările europene pot sprijini dezvoltarea cercetării și, implicit, îmbunătățirea sănătății românilor. Acest proiect consolidează infrastructura națională de cercetare și aduce beneficii concrete în sănătate, prin soluții inovatoare care vor îmbunătăți prevenția, diagnosticul și tratamentul unor afecțiuni complexe. Este un exemplu de investiție strategică în viitorul sănătății publice din România”, a declarat ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu.

Obiectivele ROGEN

Dezvoltarea capacității de CDI (cercetare, dezvoltare, inovare) în domeniul genomicii prin crearea rețelei naționale de cercetare genomică în medicină si dezvoltarea infrastructurii naționale de secvențiere, a rețelei naționale de biobănci, de stocare și procesare securizată a volumelor mari de date genomice și fenotipice, a standardelor aferente, și facilitarea accesului la aceste tehnologii avansate atât pentru cercetătorii din mediul public, cât și pentru cei din mediul privat.

Realizarea de activități de CDI, precum proiecte pilot de prevenție și detecție precoce și studii de genomică funcțională, prognosticul și tratamentul personalizat precis în afecțiunile prioritare vizate precum cancer, boli rare, boli infecțioase, patologii cardiovasculare și patologii neurologice.

Transferul rezultatelor cercetării genomice în sistemul național de sănătate, prin rețeaua națională de cercetare genomică în medicină, pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale prin valorificarea rezultatelor obținute în cadrul activităților de cercetare derulate în patologii precum cancer, boli infecțioase, boli rare, patologii cardiovasculare și neurologice.

Rezultate așteptate

Rețeaua Națională de Cercetare Genomică implementată: cadrul tehnic, etic, juridic și social pentru cercetarea genomică în România, în conformitate cu legislația națională și europeană (răspunde OS1)

Genomul național de referință creat: varianți genetici și haplotipuri pentru toate persoanele din cohortă de populație generală; pangenomul cu structura de tip graph capabil sa integreze caracteristici biologice și niveluri computaționale suplimentare(răspunde OS1, OS3)

Markeri genetici relevanți pentru diagnostic precoce, tratament personalizat, strategii de prevenție, identificați (răspunde OS2, OS3)

Resurse securizate cu acces deschis și controlat pentru biospecimene, colecție de metadate, date omice, fenotipice și metode de analiză bioinformatică dezvoltate (răspunde OS1, OS2)

Mecanisme moleculare implicate în dezvoltarea și progresia patologiilor studiate, precum și în trăsături populaționale, prin analize funcționale ce vizează identificarea genelor cheie și a căilor moleculare implicate validate (răspunde OS2, OS3)

Activități eligibile ROGEN

Activități de modernizare infrastructuri de cercetare și achiziție de echipamente în legătură directă cu activitățile CDI:

  • 1.1. Achiziția de echipamente în legătură directă cu activitățile CDI
  • 1.2. Achiziția de hardware și software necesare activității de CDI, inclusiv platforme de inteligență artificială
  • 2. Realizarea de activități de CDI în genomică, științe omice, bioinformatică și biotehnologie si valorificarea rezultatelor
  • Activitatea A.2.1. Determinarea genomului de referință pentru populația prezumtiv sănătoasă din România, dezvoltarea bazei de date genomice naționale, stocarea și utilizarea în siguranță a datelor și informațiilor rezultate în vederea îmbunătățirii prevenției și diagnosticării în cancer, boli rare și alte afecțiuni prioritare și integrarea cu inițiativele europene (L1-L60)
  • 2.2. Desfășurarea de activități de cercetare și dezvoltare în genomică, bioinformatică și alte științe omice și valorificarea rezultatelor în patologii: cancer, boli rare, boli infecțioase, boli cardiovasculare, boli ale aparatului reno-urinar.

Consorțiu ROGEN

UMF ”Carol Davila” din București – lider proiect. Parteneri: Institutul Oncologic I. Chiricuță din Cluj-Napoca, UMF Gr.T.Popa din Iași, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea din București, UMF Craiova, UMF ”Victor Babeș” din Timișoara, Institutul de Virusologie ”Ștefan Nicolau”-București, Institutul Național de Endocrinologie ”C.I.Parhon” – București, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș” -București, UMF ”Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale ”Victor Babeș”-București, Universitatea din Oradea, Institutul Clinic Fundeni-București, Institutul de Biochimie, Institutul de Cercetare Dezvoltare în Genomică, UMFST ”George Emil Palade”-Tg Mureș, Molecular Genomics SRL.