Comunicat de presă – Johnson & Johnson România dă startul înscrierilor pentru Hackathon4Health 2022

                                                                                                                                                   

Contact media:
Radu Rotaru
rrotaru@its.jnj.com
0747 295 639
  • Hackathon4Health a ajuns la cea de-a șasea ediție, fiind cel mai important hackathon pe teme de sănătate din România care își propune să genereze idei inovatoare, cu impact real în domeniul sănătății;
  • Johnson & Johnson România va premia trei echipe declarate câștigătoare cu câte o finanțare pre-seed în valoare totală de 10.000 de dolari/echipă, pentru implementarea soluțiilor dezvoltate pe parcursul hackathonului;
  • Continuă parteneriatul inovator cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD), prin Centrul de Inovație și e-Health.

BUCUREȘTI, ROMÂNIA 6 octombrie 2022 – Cea de-a șasea ediție a Hackathon4Health, organizată de către Johnson & Johnson România, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD), prin Centrul de Inovație și e-Health și Asociația Societății Studenților în Medicină din București, va avea loc în perioada 28-30 octombrie 2022. Evenimentul se va desfășura în format hibrid, în București, cu participarea fizică la Mindspace Pipera și online, prin intermediul platformei hackathon4health.ro.

Proiectul Hackathon4Health a debutat în anul 2017, la inițiativa companiei Johnson & Johnson România și reunește experți din diferite sectoare și profesioniști în domeniul sănătății, reprezentanți ai mediului academic și de afaceri, ai autorităților, furnizori de servicii medicale și spitalicești, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, studenți la medicină, dar și alte specializări, alături de echipele participante ce vor dezvolta soluții digitale inovatoare în decursul celor 48 de ore de hackathon.

Temele ediției cu numărul șase sunt următoarele:

Fiecare proiect dezvoltat în cadrul Hackathon4Health are rolul de a accelera progresul digital în sănătate și a inovației în acest domeniu în România.

Hackathon4Health 2022 este o inițiativă recunoscută și așteptată în fiecare an de către actorii din domeniul sănătății, start-up-uri și lumea digitală din România. Prin Hackathon4Health 2022 oferim, încă o dată, oportunitatea pentru posibile soluțiile ce pot îmbunătăți viața pacienților prin accelerarea digitalizării în sănătate.

Suntem extrem de curioși să vedem care vor fi ideile ce vor intra în competiția de anul acesta și care vor avea succes în câștigarea prestigioasei competiții. Echipele participante la edițiile trecute au investit multă pasiune și dorință în a schimba lucrurile în bine. De altfel, în ultimii 5 ani, multe dintre soluțiile câștigătoare au devenit start-up-uri medicale de succes care lucrează în beneficiul pacienților din România.

Progresul digital poate fi realizat doar prin acces la idei de ultimă generație, dar și prin susținerea acestora prin mentorat și o suport financiar. Noi, cei de la Johnson & Johnson, vom susține mereu acele soluții care pot schimba traiectoria domeniului medical și de sănătate din România.” , spune Christian Rodseth, Managing Director Janssen Grecia, Polonia și România.

Hackathon4Health a fost și este un sprijin concret pentru dezvoltarea ecosistemului digital în domeniul sănătății, în România. Pentru mine este o bucurie enormă să văd că acest proiect a ajuns la ediția cu numărul șase și că oferă, din nou, șansa celor mai ingenioase proiecte să prindă viață. Fiecare ediție este așteptată cu entuziasm de către studenți, care astfel au acces la resurse valoroase pentru dezvoltarea lor, pot interacționa cu specialiști din lumea medicală, tech și de business și, nu în ultimul rând, au o șansă reală de finanțare a unor proiecte cu impact concret în îmbunătățirea calității vieții pacienților.”, a declarat Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, Prof. Dr. Viorel Jinga.

De vineri până duminică, participanții la Hackathon vor lucra în grupuri și vor beneficia de ajutorul și coordonarea mentorilor, experți și profesioniști din domeniul sănătății, academic, antreprenorial, IT&C, membri ai asociațiilor de pacienți, precum și reprezentanți ai autorităților, care îi vor ajuta să își dezvolte ideile până la un nivel implementabil.

În ultima zi de concurs, echipele își vor prezenta proiectele în fața juriului, care va desemna 3 proiecte câștigătoare. Fiecare echipă câștigătoare va primi din partea Johnson & Johnson România o finanțare pre-seed în valoare de 10.000 USD, pentru dezvoltarea și implementarea proiectului. De asemenea, în următoarele 6 luni după încheierea Hackathonului, echipele vor beneficia de sprijin si mentorat in implementarea proiectului lor atât din partea Johnson & Johnson, cât și din partea Universitatății de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin intermediul Centrului de Inovație și e-Health.

Despre Johnson & Johnson

În cadrul Johnson & Johnson, credem că o sănătate bună stă la baza vieților vibrante, a comunităților prospere și a progresului. De aceea, de mai bine de 130 de ani, am depus toate eforturile pentru a menţine sănătatea oamenilor, la orice vârstă și în orice etapă a vieţii. Azi, în calitate de cea mai mare și mai extinsă companie din lume dedicată îngrijirii sănătății, ne întărim angajamentul de a ne folosi această dimensiune în slujba binelui. Facem eforturi să îmbunătățim accesul și accesibilitatea, să creăm comunități mai sănătoase și să oferim posibilitatea tuturor oamenilor, oriunde s-ar afla, să aibă o bună sănătate mintală, un corp sănătos și să beneficieze de un mediu înconjurător sănătos. Cu pasiune, știință și prin inovaţie ne propunem să schimbăm profund traiectoria sănătății pentru umanitate.

Despre Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson

În cadrul Janssen, lucrăm pentru a crea un viitor în care afecţiunile sunt de domeniul trecutului. Noi suntem Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson şi ne concentrăm activitatea pentru a transforma această perspectivă în realitate pentru pacienţii din întreaga lume. Luptăm împotriva bolilor prin ştiinţă, îmbunătăţim accesul prin mecanisme inovatoare şi vindecăm lipsa de speranţă prin pasiune.

Vedeți comunicatul în format word aici