Pentru al doilea an consecutiv, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București se bucură de reprezentare studențească la cel mai înalt nivel mondial, studenta din anul 4 a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, Ana Maria Bălan fiind desemnată, pentru un mandat de un an, Delegatul de Tineret al României la Organizația Națiunilor Unite. Aceasta va prelua, începând de astăzi, mandatul deținut, în perioada 2019-2020, de către un alt student al UMFCD, Teodor Blidaru.
În perioada 18-19 august a avut loc ultima etapă de selecție pentru programul “Delegat de Tineret al României la Organizația Națiunilor Unite”, organizat de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Tineretului și Sportului și, începând de astăzi, studenta din anul 4 a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, Ana Maria Bălan este, pentru un mandat de un an, noul Delegat de Tineret al României la Organizația Națiunilor Unite.
Din această poziție, Ana Bălan va reprezenta tineretul din România la cel mai înalt nivel, ocupând noua funcție în urma unei selecții-concurs riguroase, ce s-a derulat pe parcursul a două zile la Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei, cu respectarea măsurilor de siguranță.
“Este remarcabil faptul că, pentru al doilea an consecutiv, un reprezentant al comunității studențești din cadrul UMF Carol Davila devine Delegatul de Tineret al României la Organizația Națiunilor Unite, poziție din care sunt convins că studenta noastră, Ana Maria Bălan va da continuitate proiectelor demarate de predecesorul său, Teodor Blidaru și totodată, va face puternic auzită vocea tinerilor din România într-una dintre cele mai importante Organizații ale lumii. Țin să o felicit pe Ana și să o asigur de faptul că, pe întregul său mandat va beneficia atât de sprijinul meu, cât și al întregii noastre comunități academice” a declarat Prof. Dr. Viorel Jinga, Rector al UMF “Carol Davila” din București.
Ana Bălan preia această responsabilitate de la Teodor Cristian Blidaru, absolvent al UMF “Carol Davila” și delegat de tineret al României la ONU în mandatul 2019-2020. În mandatul precedent, Teodor Blidaru a reprezentat tinerii din România nu numai în foruri importante ale Organizației Națiunilor Unite, precum Adunarea Generală a ONU și Comisia pentru Dezvoltare Socială, dar și în cadrul Grupului de Lucru al Consiliului Uniunii Europene pentru ONU. Trebuie menționat faptul că, prin efortul delegaților, România a găzduit la Geneva lansarea raportului “Youth Health Workforce”, cu ocazia întâlnirii Consiliului Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, la care Teodor Blidaru a participat.
În completarea activității extinse internaționale, echipa coordonată de delegați a realizat multiple ateliere, conferințe și webinarii pe teme de interes pentru tineret, precum sănătatea mintală, adaptarea tinerilor în perioada pandemiei și dezvoltarea durabilă.
”Preluarea mandatului de Delegat de Tineret la ONU este o responsabilitate enormă, dar și o mare onoare, fiind încredințată cu vocea tinerilor din România pe care sper să o reprezint cu succes atât la nivel național, cât și la Organizația Națiunilor Unite. Pandemia COVID-19 ridică semnul unei mari provocări în calea conectării fizice a tinerilor, însă vom dovedi că distanța nu este o piedică pentru interacțiuni autentice și acțiuni concrete. Doresc să le fiu tinerilor din România o portavoce puternică și un sprijin în luarea de inițiativă și implicarea activă de care avem nevoie pentru a aduce schimbări în bine, durabile, în și pentru lumea în care trăim” a afirmat Ana Maria Bălan, Delegat de Tineret al României la ONU 2020-2021
La rândul său, Teodor Cristian Blidaru, Delegat de Tineret al României la ONU 2019-2020 a precizat că ”mandatul care tocmai s-a încheiat a reprezentat pentru mine șansa de a cunoaște problemele tinerilor din România, de a lucra cu aceștia și de a deveni imaginea și vocea lor în cele mai importante arene în care vocea noastră se poate face auzită. Mai mult decât atât, fiind student la medicină, anul precedent a fost pentru mine o oportunitate unică de creștere deoarece a trebuit să ies din zona de confort și să învăț foarte multe lucruri noi despre relațiile internaționale, dezvoltarea durabilă și structurile importante pentru tinerii din întreaga lume. Mă bucur că mandatul trecut a motivat mai mulți studenți ai UMFCD să depună aplicații foarte bune pentru această poziție, trei dintre ai ajungând până în etapa finală de selecție. Îi felicit pe Ana și pe colegul ei, Răzvan, pentru preluarea mandatului și le doresc mult succes în anul următor!”