Comunitatea academică a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București anunță cu profund regret, dispariția prematură a Prof. Dr. Costel Șavlovschi, Șef Secție Clinică Chirurgie Digestivă Superioară IV din cadrul Spitalului Universitar de Urgență, București.
Personalitate emblematică a UMF “Carol Davila” din București, Prof. Dr. Costel Șavlovschi lasă astăzi un gol infinit în inimile celor ce i-au fost prieteni, colegi sau studenți, dar în memoria colectivă va contura etern ideea desăvârșirii profesionale, a abnegației și devotamentului, a perseverenței în cercetarea științifică medicală și toate acestea într-o corolă a dragostei față de medicină și oameni.
Ne rămâne astăzi, doar gestul reverențial față de opera sa academică pe care ne-o lasă moștenire și, într-o sfântă rugăciune comună, să putem conduce sufletul său către o lume mai bună.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Conducerea Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”