Epidemiologia genetică ar putea reduce povara afecţiunilor oncologice
Cercetători români şi islandezi, noi abordări în lupta împotriva cancerului
Aproximativ 15 milioane de cazuri noi de cancer şi peste 8 milioane de decese cauzate de această afecţiune se înregistrează anual la nivel mondial. Previziunile sunt sumbre, în contextul în care specialiştii au arătat că în următoarele două decenii aceste statistici ar putea înregistra o creştere de circa 70%, până la peste 22 de milioane de cazuri noi. În România, anual se înregistrează aproximativ 80.000 de astfel de cazuri, iar numărul deceselor cauzate de cancer a crescut cu 23% faţă de 1990, la peste 43.000.
Statisticile alarmante în ceea ce priveşte creşterea anuală a numărului de îmbolnăviri de cancer şi al deceselor cauzate de această afecţiune, atât în ţara noastră, cât şi în lume, reprezintă o continuă provocare pentru cercetarea ştiinţifică medicală, fapt pentru care 22 de specialişti din domeniul oncologic din România şi 5 lectori din Islanda se reunesc zilele acestea la Bucureşti într-o amplă dezbatere denumită generic “Factori de risc genetici, de mediu şi etnie asociaţi cancerului în România“
În România există o lipsă de date cantitative specifice.
Astfel, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, in colaborare cu Institutul deCode Genetics din Reykjavik şi Universitatea Reykjavik, Islanda, organizează în perioada 24-28 aprilie 2017 la hotelul Crowne Plaza din Bucuresti (sala Orhideea 2, deschidere luni 24.04.2017 ora 14)workshop-ul “Genetic, environment and ethnicity risk factors associated with cancer in Romania“, proiect finanţat din Fondul de Relaţii Bilaterale al Programului “Cercetare în Sectoare Prioritare”.
Potrivit organizatorilor, scopul acestui proiect este transferul de cunoştinţe şi schimbul de experienţă între cercetatorii români şi cei islandezi în vederea creşterii profilului de cercetare în domeniul oncogenomicii din România la nivel internaţional. „Ne propunem o evaluare sistematică de factori de risc genetici asociaţi cu cancerul colorectal, pulmonar, prostatic şi de sân în rândul populaţiei din România cu scopul de a defini grupurile de risc ridicat, pentru care măsurile de prevenire specifice pot fi puse în aplicare. De asemenea, ne propunem să examinăm dacă există vreo modificare a riscului genetic legată de etnie. Un alt obiectiv este să urmarim orice posibilă interacţiune gene/mediu specifică pentru populaţia noastră” spune directorul acestui grant de cercetare, conf. dr. Mariana Jinga. Potrivit acesteia „în România, există o lipsă de date cantitative specifice care să asocieze riscul de cancer al populaţiei generale cu factorii de mediu/stil de viaţă şi chiar mai puţine informaţii în ceea ce priveşte caracteristicile lor genetice, context în care vom face teste statistice pentru a descoperi asocierea dintre variantele secvenţionale şi riscul de îmbolnăvire”. “În plus faţă de diagnosticul de cancer, un accent deosebit va fi pus pe testarea asocierii variantelelor cu oricare dintre următoarele coordonate statistice: stadiul şi gradul bolii, vârsta la diagnostic, istoricul familial de boală sau expunerea la factori exogeni” a adăugat conf. dr. Mariana Jinga.
Obiective şi aşteptări în studiile de genomică a cancerului
Printre obiectivele principale ale acestui workshop se numără îmbunătăţirea competenţelor de analiză biostatistică, aplicate în studiile de genomică a cancerului; schimbul de cunoştinţe şi bune practici în domeniul analizei, interpretării şi publicării datelor din domeniul oncogenomicii şi explorarea oportunităţii de a lărgi aria colaborării bilaterale prin proiecte noi din aria cercetării, a dezvoltării resursei umane şi/sau din aria didactică. Rezultatele aşteptate în urma acestui workshop sunt implementarea în grupul de cercetare român a metodologiei practice de analiză statistică a datelor de genetică umană utilizate la deCode Genetics şi Reykjavik University, identificarea unor direcţii de analiză aprofundată ulterioare, materializate în comunicări şi articole ştiinţifice. Se vor elabora miniproiecte de către participanţii la workshop urmărindu-se creşterea nivelului de cunoştinţe teoretice şi experienţă practică în domeniul biostatisticii, lărgirea ariei de colaborare bilaterală România – Islanda în domeniul „training through research” prin elaborarea de propuneri de proiecte noi pentru programul Horizon 2020 şi accesarea fondurilor europene destinate dezvoltării resursei umane (în special tineri cercetători), capabilă să desfăşoare cercetare la nivel internaţional în genomică. La acest simpozion vor participa 22 de specialişti din România, din domenii medicale conexe oncogenomicii (genetică, genetică medicală, specialităţi clinice, biologie moleculară, biostatistică, bioinformatică şi epidemiologie), 4 lectori din Islanda (Bjarni V. Halldórsson, Brynjar Örn Jensson, Gudny A. Arnadottir, Thorunn Rafnar) şi un doctorand român în Islanda, Paul Iordache.
Institutul deCode Genetics din Reykjavik
Institutul deCODE este recunoscut ca un centru de excelenţă de cercetare în genetică umană şi participă la numeroase proiecte de colaborare internaţională, cu diverse scheme de diseminare şi de schimb. Rezultatele descoperirilor realizate de către acest institut au fost larg publicate, inclusiv în mai mult de 40 de lucrări de raportare a variaţiilor genetice care se asociază cu risc pentru diferite tipuri de cancer.
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”din Bucureşti
În 1857 Carol Davila în colaborare cu Nicolae Kretzulescu înfiinţează Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Cea mai veche universitate de medicină şi farmacie din ţară a fost, încă de la început, recunoscută în Franţa şi Italia, unde s-au format cu precădere primii profesori. Dedicaţi îndeplinirii misiunii instituţiei de formare şi perfecţionare a resurselor umane înalt calificate în domeniul medical, de a promova cercetarea ştiinţifică, spiritul şi gândirea critică, membrii comunităţii academice se remarcă prin realizări de ordin profesional şi social. De-a lungul timpului, membrii corpului academic al Universităţii au fost recunoscuţi drept personalităţi ale lumii medicale româneşti şi internaţionale.