EXAMEN DE LIMBA ROMÂNĂ PENTRU ÎNSCRIEREA LA REZIDENŢIAT a cetăţenilor din statele terţe U.E. care au absolvit anul pregătiror de limba română în cadrul unor instituţii de învăţământ superior, care au susţinut examenul de limba română într-un alt centru universitar sau care au absolvit studiile universitare de licenţă într-o altă limbă decât limba română.
Examenul de limba română va avea loc la sediul Disciplinei Limbi Moderne din clădirea Facultăţii de Medicină, Bd. Eroilor Sanitari Nr. 8, în următoarele zile:
- Marţi 26 noiembrie 2019 – ora 12.00
- Luni 9 decembrie 2019 – ora 12.00
Examenul de limba română constă dintr-o probă scrisă şi o probă orală, care se susţine imediat după proba scrisă. Candidaţii care nu obţin nota minimă la proba scrisă (5,00) nu se pot prezenta la proba orală.
Accesul candidaţilor în sală se va face pe baza paşaportului valabil, precum şi a chitanţei de achitare a taxei de examen. Candidaţii care vor ajunge mai tarziu faţă de ora începerii primei probe (proba scrisă) nu vor fi primiţi în sală şi, astfel, nu vor putea susţine examenul în ziua respectivă.
Susţinerea examenului se face numai pe baza unei programări prealabile la sediul Disciplinei, unde candidaţii se vor prezenta personal de luni pană vineri între orele 11.30-12.00 pentru a se programa la examen. Nu se fac programări în ziua examenului.
Proba scrisă va cuprinde:
- probă de înţelegere a unei comunicări scrise (text în limba română cu întrebări cu răspuns multiplu);
- probă de competenţă scrisă, care va consta din elaborarea unui text (formulare de întrebări, eseu, rezumat, parafraza, schimbarea formei cuvintelor) şi rezolvarea unor exerciţii de gramatică şi vocabular.
Proba orală va cuprinde:
- probă de întelegere a unei comunicări orale, alcatuită din activităţi pe baza unor texte citite in sală;
- probă de competenţă orală, prin susţinerea unor scurte prezentări pe teme de învaţământ şi/sau pe probleme de specialitate în concordanţă cu examenul de admitere (biologie, fizică, chimie).
Pentru fiecare probă (scris şi oral) se acordă note de la 1 la 10, nota minimă de promovare a fiecarei probe fiind 5,00 (cinci). Nota finală reprezintă media aritmetică a probelor de scris şi oral, fiind minimum 5,00 (cinci). Atestatele de competenţă lingvistică se vor elibera personal candidatului la Disciplina de Limbi Moderne în următoarele trei zile de la data susţinerii examenului, între orele 11.30 – 14.00.
Bibliografie
- Grigore Brâncuş, Adriana Ionescu, Manuela Saramandu, Limba română – manual pentru studenţii străini, Editura Universităţii din Bucureşti, 1996/2003/2005.
- Olga Bălănescu, Limbaj medical românesc pentru străini, Editura Ariadna ’98, Bucureşti, 1999.
- Gheorghe Doca, Learn Romanian, Course for English Speakers, Niculescu, 2008.
- Andra Vasilescu (coordonator), Limba română ca limba străină. Dosare pedagogice, Editura Universităţii din Bucureşti, 2006.
Prof. univ. dr. Roxana Corina Sfetea
Şef la Disciplinei de Limbi Moderne
Departamentul Preclinic 3 – Ştiinţe Complementare