7 Decembrie 2023
Proiectul Program Postuniversitar de Formare în Economia Sănătății, Cod SMIS+: 149892 a fost implementat de Universitatea de Medicină și Farnacie „Carol Davila” din București în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca în perioada 08 aprilie 2021 – 07 decembrie 2023. Valoarea totală a proiectului a fost de 14.465.754,19 lei, dintre care 12.214.208,40 lei reprezentând finanțare nerambursabilă Uniunea Europeană, 1.962.230,73 lei finanțare nerambursabilă bugetul național și 289.315,06 lei contribuția proprie.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de dezvoltarea în premieră în
România a unui program postuniversitar în domeniul economiei sănătății care să răspundă necesităților prezente de formare a specialiștilor și decidenților din domeniul sănătății, program care să constituie baza introducerii principiilor de cost-eficiență în intervențiile din domeniul sănătății prin crearea unui sistem de indicatori de performanță pentru activitățile din sistemul medical.
Obiectivele specifice ale proiectului:
- Elaborarea și validarea unui curriculum la standardele academice specifice programelor postuniversitare de formare și evaluare profesională cu înalte exigențe de calitate destinat specialiștilor din domeniul didactic universitar și sistemul de sănătate prin care să se asigure implementarea în sistemul educațional a noilor tehnologii de evaluare, analiză a costurilor în sănătate, proceduri agreate în spațiul european.
- Dezvoltarea competențelor personalului didactic universitar și personalului din domeniul sănătății în scopul eficientizării și standardizării analizei și evaluării costului actului medical prin implementarea programului de formare și evaluare postuniversitară ultra-specializată.
- Înființarea Centrului de Studii Postuniversitare în Economia Sănătății (CSPES) în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București cu rol de centru coordonator de formare dedicat.
- Formalizarea și operaționalizarea „HEALTHESIS – Network” – prin realizarea unui acord de colaborare inter-universitară prin cooptarea în atât a partenerilor instituționali ce implementează proiectul, cât și a altor universități de prestigiu din România și/sau străinătate pentru susținerea și dezvoltarea programelor de formare postuniversitară în domeniul economiei sănătății la nivel național și maximizarea efectelor implementării unor astfel de programe.
În urma implementării proiectului s-au înregistrat următoarele rezultate remarcabile:
- În cadrul activității A1 – Elaborarea şi furnizarea programului postuniversitar în domeniul economiei sănătății, subactivitatea A1.2 – Formarea personalului didactic implicat în furnizarea programului postuniversitar de formare profesională continuă şi/ sau programului postuniversitar de educaţie permanentă în domeniul economiei sănătăţii, au fost formate și certificate 20 persoane – cadre didactice/ formatori din universități de medicină și farmacie (2 persoane – Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, 9 persoane – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și 9 persoane – Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca).
- În cadrul activității A1 – Elaborarea şi furnizarea programului postuniversitar în domeniul economiei sănătății, subactivitatea A1.3 – Derularea în regim pilot a programului postuniversitar de formare profesională continuă şi/ sau programului postuniversitar de educaţie permanentă în domeniul economiei sănătăţii, au fost:
- formate 190 persoane ce fac parte din următoarele categorii: personal din autorități publice; personal implicat în furnizarea de servicii medicale/ specialiști implicați în furnizarea de servicii medicale; personal implicat în furnizarea de servicii conexe actului medical:
- 83 persoane – Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București,
- 55 persoane – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș,
- 52 persoane – Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” ClujNapoca).
- certificate 179 persoane:
- 82 persoane – Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București,
- 55 persoane – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș,
- 42 persoane – Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” ClujNapoca.
- A fost elaborat și validat un Curriculum de formare în domeniul Economiei Sănătății.
- A fost înființat un Centru de Studii Postuniversitare în Economia Sănătății (CSPES) în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
- A fost elaborata o analiză a standardelor și principalelor modelelor europene de formare în Health Economics.
- Au fost desfășurate schimburi de experiență/ de bune practici în domeniul economiei sănătății pentru dezvoltarea şi implementarea de instrumente, soluții sau mecanisme de evaluare a nevoilor şi/sau a performanței serviciilor medicale, destinate formării cadrelor didactice/ formatorilor din universități de medicină și farmacie.
- A fost formalizată și operaționalizată rețeaua „HEALTHESIS – Network” prin realizarea unui acord de colaborare inter-universitară.
Proiectul „Program Postuniversitar de Formare în Economia Sănătății [HEALTHESIS]” a fost implementat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol
Davila” din București, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, fiind un proiect cofinanțat din Fondul Social
European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Date de contact:
Tomușcă Oana Andreea
Expert grup țintă UMF-B
E-mail: healthesis.umf@gmail.com