Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, în parteneriat cu Liga Studenților la Medicină Dentară București, au plăcerea de a anunța organizarea proiectului „InterDentis Bucureşti”, în perioada 🗓️ 3-10 Aprilie 2022.
Proiectul asigură realizarea unor schimburi de experiențe între studenții participanți, oferindu-le posibilitatea de a petrece o săptămână într-un alt centru universitar din țară și de a participa la cursurile și activitățile organizate de facultatea gazdă. 🏛️
„InterDentis” se adresează tuturor studenţilor din anii I-VI.
❗Pentru a afla mai multe detalii urmăriți paginile Facebook și Instagram şi site-ul LSMDB. ❗
În perioada 🗓️ 3-10 Aprilie 2022, a fost organizat evenimentul studențesc „InterDentis” – un schimb de experiență între facultățile de Medicină Dentară din România.
130 de studenți au participat la cursurile și lucrările practice organizate la nivelul Facultății de Medicină Dentară a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. 🏛️
Pe lângă componenta de învățare teoretică și practică, studenții participanți s-au bucurat de o serie de activități de cunoaștere și socializare.
Vă invităm să participați și la edițiile viitoare „InterDentis”! ✨