Ne bucurăm să anunțăm deschiderea primului Centru Interdisciplinar de Cercetare și Dezvoltare în domeniul Stomatologic din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, constituit la nivelul Disciplinei Organizare, Legislație Profesională și Managementul Cabinetului Dentar.
Marcăm lansarea Centrului prin inaugurarea primului laborator de cercetare fundamentală – Laboratorul de Culturi Celulare și Laboratorul de Imunologie și Biochimia Salivei.
Prin prisma activităților de cercetare fundamentală și aplicativă, ne propunem să asigurăm suportul științific necesar inovării, dezvoltării și progresului stomatologic, stimulând cercetarea științifică bazată pe interdisciplinaritate cu sprijinul și implicarea cadrelor didactice universitare, studenților, doctoranzilor și medicilor rezidenți.
Ne propunem să valorificăm și să integrăm întregul potențial de cercetare din universitate în parteneriate cu universități de prestigiu din lume, în scopul promovării și creșterii vizibilității instituționale.
La eveniment au luat parte Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, precum și nume ce scriu istorie în sfera medicinei stomatologice la nivel internațional – Prof. Dr. Anton Sculean, Director al Catedrei de Parodontologie a Universității din Berna, Elveția, Șef al Centrului de Cercetări Dentare al aceleiași universități și Doctor Honoris Causa al UMFCD, Prof. Dr. Nardy Casap, Alumnus al Universității noastre și Șef al Departamentului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială din cadrul Centrului Medical Hadassah, Israel, Prof. Dr. Simone Grandini, Șef al Departamentului și Catedrei de Endodonție, Stomatologie Pediatrică și Perio-Restauratoare la Universitatea din Siena, precum și Prof. Dr. Christos Katsaros, Șef al Departamentului de Ortodonție și Ortopedie Dento-facială din cadrul Universității din Berna, Elveția.
Acest eveniment reprezintă un prim pas în vederea conturării unei solide și temeinice relații de colaborare în ceea ce privește activitatea de cercetare în domeniul stomatologic.