În urmă cu aproximativ două săptămâni, echipa Sportul este Sănătate împreună cu catedra de Educație Fizică și Sport a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și cu sprijinul Administrației Arenelor BNR, s-a bucurat de organizarea primei Ediții a Turneului de Tenis Sante UMFCD.
Spre deosebire de evenimentele anterioare pe care le-am organizat, de această dată am organizat o competiție adresată în mod exclusiv profesioniștilor din domeniul medical și farmaceutic (medici rezidenți, specialiști, primari, asistenți medicali și farmaciști).
O altă premieră a reprezentat-o locația desfășurării evenimentului, accesul obținându-se cu sprijinul Administrației Arenelor BNR. Astfel, după cum au afirmat și participanții, aceștia s-au putut bucura de patru zile de joc pe niște suprafețe de înaltă calitate.
Fiind surprinși de numărul mare de participanți și din dorința de a maximiza numărul de meciuri pentru fiecare participant, am introdus o nouă categorie de joc, Masculin Simplu peste 45 de ani. Astfel, au existat 5 categorii de joc (Feminin sub și peste 35 de ani, respectiv Masculin sub 35 de ani, peste 35 de ani și peste 45 de ani) unde sistemul de desfășurare a meciurilor a fost sub formă de grupă.
Evenimentul a culminat cu festivitatea de premiere, organizată în mod clasic la Rectoratul Universității, care a fost posibilă cu sprijinul domnului Rector Prof. Dr. Viorel Jinga și domnului Prof. Dr. Ing. Victor Purcărea, unde campionii și finaliștii au fost premiați cu cupe, diplome, insigne și articole sportive. Tot aici am primit și feedback din partea participanților, lucru esențial pentru continuitatea proiectului nostru:
Dr. Cosmin Argintaru – Campion categoria Masculin Sub 35 de ani
Sunt extrem de recunoscător pentru oportunitatea de a participa la un astfel de turneu, organizat pentru cadrele medicale. A fost o plăcere să concurez cu adversari cu un tenis frumos, în meciuri strânse și spectaculoase. De asemenea, este de admirat organizarea – terenurile de tenis de la Arenele BNR sunt de mare calitate, desfășurarea a fost optimă și, în plus, premii generoase. Sper să continue tradiția acestui turneu, orice mișcare fiind plăcută și sănătoasă.
Le mulțumim încă o dată participanților și ne bucurăm că au avut o experiență frumoasă, iar pe această cale nu putem decât să le spunem că îi așteptăm la următoarea ediție a acestui turneu care se va desfășura în format dublu, amplificând astfel componenta socială, la o dată ce va fi anunțată ulterior.
Echipa Sportul este Sănătate