Asumă-ţi să fii sănătos! -proiect al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
Prevenția bolii Alzheimer – e ceva de făcut?
Prof. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu
Șeful Clinicii Neurologie – Spitalul Clinic Colentina – U.M.F. “Carol Davila” București
Din ce în ce mai frecvent prieteni, cunoscuți, pacienți, oameni cu care mă întâlnesc mă întreabă dacă pot preveni boala Alzheimer. Dacă pot să ia un medicament, ceva, să nu facă demență. Ei bine, nu există niciun medicament sau supliment care să prevină boala sau expresia clinică a bolii, însă prevenția funcționează. Pentru pacienții care au deja demență, sigur, există un tratament complex, care încetinește declinul cognitiv. Însă pentru prevenție, nu. În primul rând aș vrea să fac distincție între boala Alzheimer și demența asociată bolii Alzheimer, care apare în stadiul final al bolii (după 20 de ani de evoluție).
Astăzi înțelegem prin boala Alzheimer acumularea progresivă în creier a unor proteine agregate, ca un fel de gunoi pe care creierul nu îl poate epura. Aceste modificări duc în timp la moartea neuronilor, afectarea circuitelor neuronale și slăbirea performanței intelectuale a individului, până la stadiul de demență. Ce putem face să ne scădem riscul de a avea boala Alzheimer și de asemenea, ca aceasta să nu progreseze până la stadiul de demență?
1.Intervenții asupra stilului de viață, atunci când avem 30-40-50 de ani – activitate fizică constantă, nutriție de tip dietă mediteraneană, controlul consumului de alcool.
2. Să evităm traumatismele craniene, chiar și minore.
3. Să evităm anxietatea și depresia, să le tratăm de îndată ce apar.
4. Să avem activitate intelectuală intensă continuu.
5. Să avem contacte sociale cât mai dezvoltate (să fim în contact și în schimb de idei cu cât mai multe alte persoane, de preferat prin contact direct).
6. Să avem un somn cât mai bun, dacă avem probleme de somn să ne adresăm unui specialist.
7.Să tratăm precoce și eficient factorii de risc vasculari – hipertensiunea arterială, diabetul zaharat sau hiperinsulinemia,obezitatea,hiperhomocisteinemia, inflamația sistemică, să eliminăm fumatul.
8. Să mergem la medic și să ne testăm atunci când ni se pare că memoria, atenția, concentrarea au scăzut, sau când nu ne mai descurcăm la fel de bine în activitatea curentă.
9. Să raportăm medicului dacă avem în familie cazuri de boală Alzheimer, mai cu seamă dacă au debutat sub 65 de ani.
10. Să încercăm în fiecare zi să fim bucuroși, să ne distrăm și să ne propunem să vizităm locuri noi și să cunoaștem oameni noi.
Cam acesta este decalogul prevenției tulburării cognitive din boala Alzheimer, atât cât poate oferi știința de astăzi