Conf. Univ. Dr. Ovidiu Bratu, medic primar urolog in cadrul Spitalului Militar Central din București Pandemia COVID 19 este la ora actuală cea mai mare problemă de sănătate la nivel

Devenită o tradiție, Simularea Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină din cadrul UMF ”Carol Davila” din București va aduna la startul celei de-a XI-a ediții peste 2.800 de liceeni.

Comisia Europeană prin Consiliul European pentru Inovare, și în strânsă colaborare cu statele membre ale UE, va găzdui în perioada 24-26 aprilie 2020, un hackathon pan-european pentru a conecta societatea

Stimați membri ai comunității UMFCD, Sărbătorile Pascale ne oferă prilejul de a face o pauză din activitatea de zi cu zi și ne permit să ne gândim la sensul vieții

Asistent Universitar Dr. Roxana Adriana Stoica Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, Departamentul 2, Disciplina Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, INDNBM ”N C Paulescu” Cu ce ne confruntăm

Stimați colegi, A fost anunțată o noua competiție tip Soluții, cu termen de depunere 21.04.2020. https://uefiscdi.gov.ro/solutii Lista competiții: NEW Soluții – 2020 – 2 – Abordări privind managementul sănătății publice

Conf. Dr. Anca Pantea Stoian, Departamentul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București și Vicepreședinte Comisia Naționala de Diabet,Nutritie și Boli Metabolice,

INSTRUCȚIUNI DE LUCRU PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA PROCESULUI DIDACTIC ONLINE ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „CAROL DAVILA” DIN BUCUREȘTI Anexa 1 – Fișa individuală de studiu Annex 1

Stimați colegi, Stimați studenți, Vă informăm că în perioada 7 Aprilie – 2 Iunie, puteți accesa prin intermediul Bibliotecii virtuale, off-campus, noi resurse medicale: Acland Anatomy Bates’ Visual Guide to

ANUNȚ ÎN ATENȚIA STUDENȚILOR ROMÂNI, STUDENȚILOR STRĂINI ȘI MEDICILOR LA SPECIALIZARE STRĂINI CARE NU AU CARD ȘI PRIMESC BURSĂ SAU DECONTEAZĂ ABONAMENTE S.T.B. CONSIMȚĂMÂNT BURSE CONSIMȚĂMÂNT DECONT S.T.B.

TOP